Montaj în casă de om
Aparent = vedem țevile, sunt „în aer” 😉
Mascat = nu vedem țevile că au mască, au ceva perete de rigips, OSB, plastic etc. De pildă, pentru o coloană de canal, putem placa masca (pe interior) cu burete fonoabsorbant.
Îngropat = nu vedem țevile, sunt în perete sau sub șapă. La apasă tencuiala? Nu. Le apasă tonele de șapă?

Protecție mecanică
Punem șapă peste vată minerală moale? Sau peste polistiren ori spumă PUR tari?
Peste izolația termică a ar trebui să existe un tub rigid, astfel încât izolația să nu fie presată de tonele de șapă.

Țevi de distribuție încălzire

SUB ȘAPĂ
1. Adaptare meteo
Realitatea clienților noștri: apa pleacă din PdC/CTgaz cu 28°C, atât are agentul termic și pe turul celui mai îndepărtat distribuitor IPAT. De ce? Pentru că adaptarea meteo cu funcționare 24/24h înseamnă că și apa și țeava au aceeași temperatură de 28°C. Deci n-are cum apa de 28°C să cedeze peretelui țevii care are deja tot 28°C.
2. Conducte exterioare
Țevile montate afară (aerian, subteran) ar trebui izolate. De ce? Pentru ca energia termică să ajungă în clădire. Același lucru pentru canale tehnice (orizontale, verticale în afara construcției sau lipite de clădire), spații neîncălzite (de pildă: subsol neîncălzit, cameră tehnică mai mare și neîncălzită).
3. Unde „pleacă” energia termică?
Țevile din interiorul casei cedează căldură casei, nu afară.
4. Țevi înconjurate de izolație
Țevile de distribuție de la PdC/CTgaz la distribuitoarele de IPAT se află deja în polistiren plus spumă lipire.
5. PPR versus PEX (vezi articolul)
Țevile PPR 32×4,4mm izolează termic de 4 ori vs PEX 25×3,5mm, PPR cu o rezistență de 0,032m²K/W versus PEX cu R = 0,008m²K/W.
6. Izolație presată de șapă
Conductivitate termică izolație țevi preizolate = 0,040W/mK. Pre-izolația are 4mm grosime = ok pentru montajul aparent, sau în tencuiala pereților. Dar, izolația de 4mm, devine de 2mm (1mm chiar) sub tonele de șapă.
Deci, rezistența izolației va fi 2 (sau 1) mm : 0,040W/mK= 0,050..0,025 m²K/W.
7. Acustic
Încă nu s-a plâns absolut niciun beneficiar că ar auzi apa din PPR-ul de 32 de sub șapă. De altfel, nu aude curgerea nici chiar în țevile aparente de la ieșirea din PdC sau CTgaz. 😉
Țevi de apă rece și caldă menajeră

Apă rece
1. Pe țevile de PPR aparente de apă rece nu apare condens, cu atât mai puțin dacă sunt îngropate în șapă sau în perete (cărămidă, tencuială).
2. Apa rece stătută în țevi va căpăta temperatura mediului (aer, șapă, tencuială) la un moment dat. Dacă vor fi izolate termic, acest fenomen va fi întârziat doar, nu eliminat. Peste noapte apa rece, oricum, va deveni „călduță”.
3. Cum pot răci apa? În sistem inelar, trag apa la un WC, apa e obligată să meargă la toate celelalte obiecte sanitare din inel.
Apă caldă
3. Idem punctul 2. Izolația termică nu elimină pierderile de căldură, ci le încetinește. Peste noapte, apa caldă de 45°C va avea temperatura puțin peste cea a șapei, indiferent că țevile ar fi izolate sau nu.
4. Folosim recircularea de apă caldă menajeră (acm) cicluri de 3..5 minute la intervale alese de om (din oră în oră, sau la 2 ore, sau la ore alese). Peste noapte nu pornim pompa de recirculare acm. Dacă țevile au temperatura șapei de 27..29°C, după un ciclu de recirculare, acm din țevi va avea 45°C, de pildă.
5. Cum am apă caldă în câteva secunde la chiuvetă? Cu izolație termică pe țevile din șapă? Nu. Ci folosind recirculare de acm (sistem inelar).
ON/OFF
Pentru sisteme convenționale de încălzire în pardoseală ON/OFF, fără funcționare continuă, fără adaptare meteo, fără recirculare ACM, recomandările de izolare a țevilor interioare de ACM ar putea fi diferite pentru a conserva căldura – în momentele când sursa de căldură stă – e pe OFF – iar șapa, structura casei devine rece. Dar, să fie relevant, izolația termică ar trebui protejată rigid, nu un biet burete „turtit”.
ACM la ±42°C
Sugerăm beneficiarilor noștri să regleze apa caldă menajeră undeva la ±42°C. Astfel, COP-ul boilerului cu PdC este mult mai mare față de setarea apei calde pe 55-60°C. Valabil și pentru CTgaz – într-o măsură mai mică. Comod, direct de la sursa de preparare ACM cu ±42°C, nu e nevoie de vane anti-opărire, nu e nevoie de baterii termostatate, nu e nevoie să facem amestec cu apă rece în baterii.
Anti-legionella
Când familia folosește zilnic apa caldă, orarul pentru anti-legionella în cazul boilerelor poate fi mult prelungită 20-30 de zile, sau chiar dezactivată. Când familia se întoarce din concediu, face anti-legionella manual: setează ACM la 50-55°C.
Musafiri
Pe un weekend într-un an, da, putem seta ACM pe 55°C.
Durată de viață
Evident, durata de viață a instalațiilor de apă și încălzire este triplată, dacă nu înzecită, păstrând aceleași temperaturi (implicit presiuni), ci nu șocuri – ba fierbinte, ba rece; presiune ba normală, ba înaltă (spre 5-6 bari în boiler și țevile de ACM).